luni, 16 septembrie 2013

ENIGMĂ PE MOŞIA ENĂCHESCU

La 8 fix soneria se făcu auzită în vila somputoasă iar doamna Tania Enăchescu ieşi grăbită să deschidă. Pentru cei 62 de ani ai săi şi o constituţie peste recomandarea medicului, femeia se mişca destul de bine. Ca să ajungă la poarta mare de la stradă, trecu de rodul din faţa uşii principale, cu fântâna arteziană clipocind firav, apoi o luă prin livada lunguiaţă, ce se apropia de intrare. „Ce dimineaţă frumoasă! E mai ceva ca ieri!” Dacă ar fi avut cu 40 de kilograme mai puţin, probabil că ar fi încercat şi o piruietă, dar nu se avântă, ci preferă să se ridice radios pe vârfurile picioarelor şi aşa să facă acolo, câţiva paşi primăveratici. După livadă urma un gazon bine tuns, de fiecare dacă cu coasă, româneşte iar responsabilul cu firul ierbii era Neluţu Opriţă, care alături de nevastă-sa, aştepta să vină gazda să îi deschidă. continuarea in cartea Cine stie ce aduc zorile?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu