miercuri, 1 februarie 2012
Articole publicate in Revista Predicatorul
Poetica si realitatea Nemuririi
Istoriile de orice fel nasc inca din copilarie in mintea noastra imagini inflacarate, eroi, pamanturi, victorii si comori. Printre ele aflam ca exista Paradisul… De la mama, de la tata, de la un bunic povestitor sau o bunicuţa ce toarce, ori e conectata la net, auzim de acel loc… Raiul. Ce ni se spune de la prima prezentare? “Acolo e Imparaţia lui Dumnezeu”. Anii trec fara de voia noastra iar la unii Paradisul intra intr-o zona intitulata “Nu neaparat necesar”. Complexitatea traiului modern si angoasele rasarite mai ceva ca papadiile aduc impreuna poezia si Paradisul. O categorie de oameni accepta Raiul doar ca pe o interesanta poveste pusa uneori si in vesruri inspirate. Pacat. Pentru ei Viaţa Vesnica e numai un poem, e un basm, e o “copilarie”. Desi demonstraţiile biblice afirma cu totul si cu totul altceva.
Unii din cei care savureaza nocturn romanele SF ori cred ca le-au citit afirma ca “Paradisul ţine de lumea intortocheata a literaturii cu roboţi, galaxii abia descoperite si Razboiul stelelor.” Fara dovezi, doar ca da interesant, ei imbraţaseaza cu ardoare aceasta speculaţie dar omului cand ii e foame vrea mancare nu o “speculaţie” de supa.
Lumea S-F-ului, la unii a adus dezvoltarea imaginaţiei, iar la alţii pendularea in alte constelaţii, sfarsita in internari rapide la spitale de boli nervoase.
“Cei slabi de ingeri au nevoie de astfel de povesti; ii ajuta” spun prin pieţe mai pline sau mai saracacioase diferite voci nefondate, incoerente. Expresia “frica de Domnul” nu e legata de “slabi de ingeri” nici in literatura, nici in Biblie.
In Faptele Apostolilor 8:22 scrie: “Pocaieste-te, deci, de aceasta rautate a ta, si roaga-te Domnului sa ţi se ierte gandul acesta al inimii tale, daca este cu putinţa”.
Chestiunea cu “cei slabi de ingeri” este o luvitura sub centura a lumii crestine, punand-o in inferioritate verbal, uitand de faptul ca Tatal Universului e Domnul Dumnezeu.
Chiar daca Paradisul a fost cantat si descris in literatura mestesugit sau dupa posibilitaţi, Imparaţia Domnului este o realitate covarsitoare.
In istoria omenirii, inca de la primele forme de “inchinare” omul si-a pregatit cele necesare, credea el, pentru viaţa de dincolo de moarte. Doar un simplu exemplu, pentru ca analiza are volume deja tiparite, descoperirile din piramidele faraonilor cu “bagaje” gata facute pentru “nemurire”.
In Eclesiastul 3:11 este scris: “Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macarca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”
Isus Hristos este Calea spre Paradis. Chiar daca sunt afirmaţii si contra, Biblia o demostreaza si Domnul o atesta.
“Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevarul si viaţa. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” Ioan 14.6
Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Este “Invierea si viaţa” dar fara o relaţie si o rugaciune spre iertarea de pacate Paradisul ramine doar un vis frumos.
In 2004, Alex Kevin, un baiat de 6 ani, si tatal sau Malarkey au suferit un oribil accident de masina. “Cred ca Alex a plecat sa fie cu Isus,” i-a spus un prieten tatalui.
Dupa doua luni Alex s-a trezit din coma, cu o poveste incredibila de impartasit! In America a aparut cartea “Baiatul care s-a intors din Ceruri” in care el povesteste despre evenimentele de la locul accidentului, din spital si cat timp a fost inconstient. Se istoriseste despre ingerii care l-au luat spre Porţile Cerului, de o muzica nepamanteasca si, cel mai uimitor dintre toate, de o intalnire cu Isus Hristos… In urma accidentului, Alex a ramas paralizat.
“In casa Tatalui Meu Sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, sa fiţi si voi.” Ioan 14: 2-3
Destinaţia credinciosului este Raiul lui Dumnezeu. Descrierile spectaculoase din cartea Apocalipsa dovedesc si ele minunaţia Lucrarii lui Dumnezeu. Noua nu ne ramene decat sa credem, sa vestim, sa propovaduim si sa privim spre Paradis prin Crucea Domnului Isus Hristos.
“Prin Iisus Hristos tot pamantul a fost eliberat din intunericul amagirii”, scrie Ioan Gura de Aur.
“Dar, dupa cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa Sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.“ 1 Corinteni 2:9-10
Ratarea vieţii vesnice inseamna adevarata moarte.
Eroii care drept cuvanta
In camaruţa cu 30-40 de copii, Scoala Duminicala prindea repere cinematografice. Decorul era simplu, eroii insa imensi. Cadrul romanesc doar in natura isi mai gaseste plasmuirea Divina si in anumite suflete ce au fost la Calvar. Invaţatoarele noastre „de la copii” ne-au fost primii predicatori. Ele ne-au strunt, si aveau treaba cu asta, ele ne-au vorbit despre Moise, Iosif, Iosua, Iona si Domnul Isus, ele s-au rugat cu noi, ne-au invaţat versetele de aur si ne-au trimis in biserica la parinţi pentru ca eram prea rai. Maica-mea era la cor iar taica-meu la anvon. Unde sa ma duc? Asa ca visam pe afara. Invaţatoarelor de la Piatra Neamţ trebuie sa le mulţumesc si, vazandu-le peste ani, le-am zambit mai larg la iesirea din adunare, dumnealor luandu-ma cu „Ce mai faceţi?” Parca au uitat ce baitan eram. Diapozitivele, filmele, DVD-urile cu eroii Bibliei nu aveam; doar niste cartoane colorate pe care surorile le puneau pe un panou albastru. Eu asa l-am cunoscut pe Moise – pe un fundal albastru dar mare mai era omul lui Dumnezeu! 40 % din ceea ce stiu din Biblie am invaţat atunci.
Scoala Duminicala inseamna educaţie pe termen lung. Ariel Durant scrie ca „Educaţia este transmiterea civilizaţiei” si intocmai este.
Duminica de duminica eroii vieţii mele veneau la intalnire si in capsoarele noastre doar atat faceam: „Oau…”, „mama!”, „Auzi?” O mare imbraţisare tuturor studenţilor de la Scoala de Predicare „Ciresarii” secţia Scoala Duminicala pentru dedicare si dorinţa de a cunoaste mai mult.
Repetiţiile pentru serbarile mari crestinesti erau adevarate pregatiri de Oscar. Se auzea ca cine are mai multe versete invaţate si poezii mai lungi ia cadouri mai mari.
Eu am si sarit sa mai strang ceva versete sa prind si eu al mai mare pachet. De unde! Versete am mai stiut dar cadourile erau la fel, ca de, suntem la biserica.
In adunare serbarile noastre erau primite tare bine si fraţii se bucurau nespus. Era mai ceva ca la scoala, unde sedeam pionieri si soimi ai Patriei, cu cravate rosii si ochii la tabloul de deasupra tablei negre.
Cadourile de Craciun erau o mare provocare pentru noi. Cand se aducea sacul la finele slujbei, ochii nostri erau mari ca roatele de car. Portocalele erau la mare cautare, ca in Romania se coceau iarna. De banane nu mai vorbesc ca erau doar in filmele straine – nu cele rusesti sau indiene. Acolo doar plangeam si plecam la joaca, dupa ce terminam o batista.
Ca fiecare copil am fost si Iosua si Iona si fiul risipitor dar fara de aceste lecţii de la biserica azi nu mai eram pe calea credintei. Nu! In 1 Corinteni 13:11 citim: „Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.”
Scoala Duminicala se dovedeste a fi familia crestina a copilariei. Baieţii si fetele de aici merg cu noi ani de zile, cu istorii, povesti, tabere, emoţii, cantece si priviri.
Scoala Duminicala faureste eroi. Puţine personaje atat de complexe a mai dat Pamantul, Terra improvizata, precum cele biblice. Cine porneste cu ele nu pierde.
Scoala Duminicala pregateste intelectualii de maine. Am avut langa mine un baiat care astazi este cel mai tare profesor din oras. Nu-i puţin lucru.
Scoala Duminicala poate da viitorii predicatori. Asa cum ma jucam cu frate-meu in casa si la bunici de-a predicarea, asa s-au faurit in ani predicatori minunaţi, plecaţi dintr-o camaruţa din spatele adunarii. Mulţumim, Doamne!
La scoala colegii povesteau lumea dimineaţa despre Izmail (Jean Constantin) din „Toate panzele sus” si alte seriale pentru copii. Le-am pierdut pe toate dar nu-mi pare rau. Eu i-am cunoscut pe eroii care drept cuvanta…
Cand romanii se roaga pentru Romania
Toma D’Aquino a afirmat ca “Rugaciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a indurarii lui Dumnezeu.” Da, Domnul se indura de noi… Imparatul Franz Iosef in fiecare zi se trezea la ora 4 dimineata iar la 4.30 se ruga in genunchi in fata unui mic altar din lemn, simplu. Desigur, in palatul resendinta din Viena exista si o capela pentru slujbe religioase dar pana la acestea, programul sau zilnic cuprindea si rugaciunea personala. La acest capitol, este un exemplu.
Da, exista rugaciunea “Tatal nostru”, exista rugaciunea ce incepe sau incheie un eveniment, rugaciunea la nivel national, staruinta, rugaciunea la nivel global, rugaciunea de binecuvantare a unui persoane dar… nu trebuie uitat faptul ca, rugaciunea personala este calea directa si intima de a comunica cu Tatal. Atunci Ii pot spune tot, ma pot linisti si pot primi pacea Sa!
Voi Ma veti chema si veti pleca; Ma veti ruga si va voi asculta. Ieremia 29:12
Sa ne imaginam o Romanie aparte in care in zeci de biserici, de dimineata si la lasarea serii, credinciosii inalta cu putere rugaciunea : Doamne, binecuvinteaza Romania !
Si romanii aflati peste hotare au ales, din anul 2006, sa fie in ruga cu noi pentru tara tuturor romanilor… Le multumim !
Duminica 26 februarie 2012 se celebreaza Ziua Nationala de Rugaciune pentru Romania. Din 2005 in fiecare an credinciosii se unesc in bisericile locale cu un scop unic – apropierea de Dumnezeu in rugaciune pentru binecuvantarea poporului roman, indiferent de orasul sau localitatea unde se afla!
Asa dupa cum citim in Bibliei, este bine ca in fiecare zi sa ne rugam pentru tara noastra dar, de asemenea, este valoric sa existe o zi speciala in care credinciosii, “in duh si adevar”, sa aiba aceeasi ruga pentru tara noastra!
“Cautati pe Domnul si sprijinul Lui, cautati necurmat Fata Lui!” 1 Cronici 16:11 este tema evenimentului. Anul acesta ne-am rugat si ne vom mai ruga in mod special pentru situatia economica si spirituala a Romaniei.
Unii cauta implinirea in bani, relatii, calatorii, constructii, averi, putere si renume dar, pe rand toate cad in fata neimplinirii. “Cautati pe Domnul” – aici este raspunsul. Banii nu ajung aproape niciodata, desi unii nu le mai stiu numaru; relatiile se formeaza si se strica, uneori mai repede decat s-au format; unele calatorii pot fi sub asteptari chiar daca am crezut ca acolo vom avea superbe momente; constructiile sunt din mortar, caramida si facturi – si aici raman, averile trebuie bine pazite, pentru ca foamea e mare; puterea e relativa iar renumele… se poate transforma in repetata durere. De aceea suntem chemati sa cautam “necurmat Fata Lui”, indiferent de varsta, ocupatii, pregatire si culoare a pielii.
Rugaciunea este unda comunicarii cu Domnul Dumnezeu. Si e foarte bine ca exista. Ne putem oare imagina viata fara de ea? In situatia in care rugaciunea lipseste atunci inseamna ca actiunile noastre nu au nimic de-a face cu crestinismul.
Rugaciunea personala este unda care ne apropie de Tatal. De aici pleaca totul si in relatia nostra cu Domnul Dumnezeu si cu cei din jur. Cat despre post… E bine a scrie putin despre acesta si mai mult sa il tinem. El denota sinceritatea, acuratetea si credinta fata de Tatal tuturor lucrurilor. Postul are o zona a renuntarii, a reorientarii in spatiul spiritual.
Kallistos Ware scrie intr-o lucrare ca: “Aceasta este rugaciunea adevarata: a tacea si a asculta vocea fara cuvinte a lui Dumnezeu din adancul inimii, a inceta sa lucrezi de unul singur, a patrunde in lucrarea lui Dumnezeu.” Privind increzatori spre Paradis spunem: Doamne, binecuvinteaza Romania!
Minunea 150
Apariţia Şcolii de Predicare „Cireşarii” se înscrie în Arhiva Minunilor Domnului Dumnezeu prin Lucrările minunate trăite încă de la deschidere. Nu prea mulţi s-au aşteptat la un aşa număr, 150, şi acesta dovedeşte necesitatea unui astfel de învăţământ.
150 de persoane s-au înscris… In mediul evanghelic cifrele par ireale dar, nu, sunt „Puterea lui Dumnezeu ce minuni face”. Fiecare cursant are povestea lui cu venitul la Şcoală şi o repetă mereu, unii prin sute de kilometri făcuţi de acasă până la Cluj. Orarul nu e simplu – pleci la 3 dimineaţa, la 9 începi cursurile iar la 15.00 o iei spre casă. De la Dunăre, din Botoşani, Timişoara, Oradea, Prahova oamenii vin să învăţăm împreună rostirea cu Folos spre Glorificarea lui Dumnezeu. Şi profesorii au fost aduşi din cele patru colţuri ale ţării şi e bine să auzi un student spunând: „Aici profesorii sunt foarte serioşi, nu te joci. Nu se întâmplă să nu vină sau să facem altceva decât ne-am propus.” Ţine-ne, Doamne! Intraăm în culisele şcolii, pentru nu sunt puţini care ne întreabă „Şi cum e, ce se întâmplă acolo?” Studenţii primului an au vârste cuprinse între „zona tineret” şi „foarte tineri”, găsind în sălile de curs viitori predicatori de 19 ani dar şi de 55 plus. Dintre aceştia unii predică săptămânal, sunt prezbiteri sau chiar conducători de anunare şi vin din Biserica Creştină Penticostală, Biserica Creştină Baptistă, Biserica Creştină după Evanghelie, Oastea Domnului şi Biserica Ortodoxă. Pentru educatorii de copii s-a deschis în 2011 şi Secţia „Şcoala Duminicală” şi pot să vă spun că atât „fetele” şi „băieţii” sunt de viitor. Distanţa de la bancă la catedra modernă e mică dar emoţiile de a vorbi în faţă sunt cat Nilul însă ei vin şi au curaj să încerce, să greşească, să afirme, să mediteze. Aici suntem la atelier, învăţăm cu treningul pe noi. Costumul îl punem în Biserică. Dintre multele lucruri învăţate aici subliniem cu Eclesiastul 3:7 “tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei.” Viitorii propovăduitori ai Adevărului ştiu că înainte de-a ieşi în faţă trebuie să cunoasca Scriptura şi oamenii cărora le vorbeşti. Înţelepciune, cerem, Doamne!
În anul doi am aflat că sunt si cursanţi care au renunţat. „Nu e simplu deloc” au spus şi drept vorbit-au. Funcţionăm pe modelul „Termină cine poate, cine e Chemat.”
Din atmosfera instutuţiei s-a născut şi ideea apariţiei acestei reviste „Predicatorul” şi ştim că Modelul Suprem este Domnul Isus Hristos şi gata suntem ca împreună să reflectăm, să cercetăm şi să „continuăm alergarea.”
Tot de Arhiva Minunilor Domnului ţin şi relatările studenţilor care ne spun: „Nici nu vă imaginaţi cât de mult m-a putut această şcoală.” Atunci mulţumiţi Bunului Domn şi rugaţi-vă şi pentru următoarele generaţii.
Pauzele de la cursuri sunt imagini pe care nu le vezi în tot locul. Imediat cum se dau 5-10 minute de relaxare, unii dintre cursanţi vin roată în jurul profesorului şi porneşte ropotul întrebărilor ce se continuă până când, la final de curs, pedagogul părăseşte clădirea pe treptele de marmura. Mulţumirea e de amble părţi.
Reuşita Şcolii se va dovei şi în momentul în care la întrebarea „Dar unde ai deprins felul acesta de a predica?” cursanţii vor răspunde „Am studiat la Şcoala de Predicare „Cireşarii.” După minunea 150 a urmat şi cea cu numărul 151 dar asta e altă istorie.
Catalin Dupu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu