Intoarcerea in locurile natale naste sentimente colorate si bine ascunse in arhiva inimii... Totul se schimba chiar daca nimic din structura nu e modificat. Apropierea de locurile in care ne-am nascut si am crescut trezesc senzatii nebanuite si spunem pe sub gene, "Si barbatii plang cateodata"... Casa parinteasca, scoala, locul de joaca, biserica, magazinul de paine, banca din fata blocului unde i-am dat fetei 5 bomboane bine mototolite... Toate revin in noapte sau zi aievea... Si parintii, si fratii, si nazbatiile facute sir ni se perinda prin fata ochilor iar zambetul si lacrima se lupta care cum sa porneasca. E bine in astfel de colindari sa fim singuri, doar noi si Bunul Cerului si al Pamanului, pentru a ne spune tot ce are sufletul sa lase zilei, necazului...
Chiar daca anii copilariei n-au fost luminati ca pomul din fata mall-ului, amintirea sterge uratul, negura, si zorii vietii ticnite isi fauresc povestile... N-avem a uita oamenii de langa noi, fratii si surorile din adunare, ce ne-au fost aproape, vecinii, pisicile si cainii obositori. Cineva trebuie sa ne supere, nu? Casa care ne-a tinut pe toti e cu alta zugraveala, moderna, iar portile sunt mari si nu mai poti vedea nimic dincolo. Parca nu ne mai apartine, parca n-a fost a noastra, parca niciodata curtea aia mare si intortocheata nu a trait cate bune, cate rele... Mai mult bune in copilarie, asa e lasat de la Dumnezeu, sa avem multi dintre noi, cei mai frumosi ani atunci, in leaganul copilariei. Intaiul verset rostit in biserica bine incalzita, cantecele, corul copiilor, cadourile de Craciun, bogate in anii de lipsuri, brazii, saniile, chiuiuturile, buhaiul, "Ne dati sau nu ne dati" vin toate navala la Poarta Amintirilor. Parca ne e si teama sa trecem mai mult, sa nu sricam nimic din povestea fara de sfarsit. Si asa cu copilaria traita pe muchie de fericire am zburat cu totii in viata, unii salvati de Crucea lui Hristos, pentru a trai cand e dat tainele asteptatului Cer.
Catalin Dupu, Poarta Amintirilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu